Rezultate concurs LA FRANCOPHONIE AVANT TOUTE CHOSE Imprimare
Scris de Inspector școlar pentru limba franceză, Prof. dr. Constantin TIRON   
Luni, 12 Mai 2014 13:53

În luna aprilie 2014 a avut loc concursul național de creație literară, desen și fotografie LA FRANCOPHONIE AVANT TOUTE CHOSE, organizat de Colegiul Național Octavian Goga Miercurea Ciuc, în parteneriat  cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita, Muzeul Carpaților Răsăriteni Sfântu Gheorghe, Asociația Comitetului de Părinți al Colegiului Național Octavian Goga, Consiliul  Elevilor Colegiului Național Octavian Goga.

Scopul acestui concurs este de a-i motiva pe elevi să citească frumoasele poezii din literatura franceză și în același timp să se exprime din punct de vedere artistic. Uneori, unii dintre noi am trăit experiențe deosebite legate de utilizarea limbii franceze iar acest concurs se dorește a fi o mărturisire a ceea ce noi am trăit. Limba franceză constituie instrumentul prin care putem exprima valori precum dragostea, pacea, toleranţa, bucuria de a trăi şi bunul gust. Avem nevoie de o astfel de acţiune pentru a-i face pe elevi şi profesori să conştientizeze că sufletul nostru are nevoie de muzicalitatea limbii franceze.

Obiective: motivarea elevilor pentru învățarea limbii franceze, formarea simţului estetic la elevi, dezvoltarea aptitudinilor artistice, stimularea dorinţei de participare activă şi afectivă, descoperirea valorilor culturii și civilizației francofone.

            La secțiunea de creație literară (liceu), județul Suceava a obținut două premii prin Neculau Ruxandra -  premiul I și  Pălie Larisa -  premiul III, cele două eleve fiind îndrumate de d-na prof.dr. Liliana Rădulescu de la Colegiul Național Nicu Gane Fălticeni.

Laureații concursului vor fi invitați pentru a fi premiați în cadrul Festivalului de dans organizat cu ocazia Zilelor Colegiului Octavian Goga Miercurea Ciuc  ce va avea loc în  mai  2014.

            Felicitări sincere atât elevelor premiate cât și profesoarei îndrumătoare !