Al patrulea flux al proiectului Erasmus+ KA1 destinat profesorilor de la profilul bilingv/intensiv şi derulat de Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu" Vaslui

   Al patrulea (şi ultimul) flux de formare al proiectului de mobilităţi Erasmus+ KA1 al Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui s-a desfăşurat între 22-26 august în Valletta, Malta, în instituţia de formare Easy School of Languages. Au participat, alături de coordonatorul proiectului, profesorul Alexandru Mîţă, aflat în ipostază de monitor, şase profesori de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, care au limba engleză ca specializare principală sau secundară: Mihaela Claudia Liteanu, Narcis Aprodu, Carmen Neacşu, Mirela Fighiuc, Laura Munteanu şi Florin Munteanu  au studiat repunerea în cadru a conceptului de predare în limba engleză a disciplinelor opţionale adresate profilului bilingv – limba engleză (unic la nivel de judeţ, la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui) dar şi a opţionalelor profilului intensiv – limba engleză – uman şi real, pe parcursul stagiului organizat de Easy School of Languages,Valletta – Malta şi contractat în cadrul proiectului de mobilităţi Erasmus+ KA1 al Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. 

   Acest stagiu marchează finalizarea unei prime etape importante a proiectului – primul an de proiect, care a demarat cu selecţia beneficiarilor şi contractarea, a continuat cu pregătirea lingvistică şi socio-culturală, apoi cu stagiile de noi tehnologii, e-learning şi pregătire pentru e-Twinning, culminând cu pregătirea stagiilor şi efectuarea deplasărilor în instituţiile de formare.

   Al patrulea stagiu al proiectului a avut drept scop parcurgerea de către cei şase profesori implicaţi a cursului de formare intitulat „English Language Teaching Methodology for Non-Native English Language Teachers in Secondary Schools”. Cursul a fost conceput în mai multe sesiuni care au avut ca scop dezvoltarea propriilor abilităţi lingvistice în limba engleză prin tehnici care au fost examinate şi testate pentru a putea extrage idei de bune practici pe care cursanţii să le folosească apoi cu proprii elevi, adaptând conţinuturile învăţării nevoilor şi nivelului elevilor. Sesiunile propuse, vizând dezvoltarea capacităţii de transmitere a informaţiei ştiinţifice şi pedagogice în limba engleză, au pus în valoare aspecte practice, intenţionând să dezvolte fluenţa în comunicarea didactică în limba engleză, propunând totodată noi cunoştinţe lingvistice, legate de mutaţiile contemporane ale acestei limbi, care se reflectă în avalanşa de noi expresii legate de avansul tehnologic sau de fenomene sociale, precum migraţiile. Cursanţilor li s-au propus sesiuni de competenţe integrate în care s-a experimentat o abordare centrată pe colaborarea cu elevul, pe comunicare pentru învăţarea eficientă a limbii moderne, pe diversificarea şi înnoirea tehnicilor de predare, ce se doresc a deveni inovatoare şi motivante. Participanţilor li s-a oferit, de asemenea, posibilitatea de a obţine noi perspective de predare prin discutarea şi compararea modalităţilor proprii de abordare cu cele ale colegilor din alte ţări, participanţi la stagiu, furnizând astfel o imagine plurală a stilurilor şi a modalităţilor didactice de predare a limbii engleze în Europa contemporană. Toţi profesorii participanţi au absolvit cu brio acest curs de formare, pe care urmează să-l valorifice conform strategiei specifice a proiectului Erasmus+ KA1.

   In anul al doilea de proiect, cu noile cunoştinţe şi competenţe dobândite, profesorii participanţi vor proiecta conţinuturile noilor cursuri opţionale, care vor fi predate în limba engleză – în cazul participanţilor la acest stagiu, prin intermediul platformei novatoare de e-learning realizată în proiect. De asemenea, vor fi concepute micro-proiecte eTwinning, pe platforma Comisiei Europene şi se vor organzia acţiuni de diseminare şi de exploatare a rezultatelor (aplicându-se “Planul DEOR” al proiectului, pentru o cât mai bună vizibilitate şi un impact maxim al proiectului pe toate palierele potenţialilor beneficiari direcţi şi indirecţi, din comunitatea locală şi educativă.

   Vă oferim un set de imagini de la cursul de formare din Malta, împreună cu invitaţia de a vizita site-ul proiectului http://lmkvs.ro/ka1 şi derivaţia de pe site-urile de socializare Facebook: https://www.facebook.com/ErasmusKA101-LMK-Vaslui-2015-2017-1641406886116851/ şi Twitter: https://twitter.com/ErasmusK101LMK.

Funded by Erasmus+ Programme of the European Union

 

Stagiul de formare din Malta - 22-26 august 2016