Anotimpul confirmărilor: rezultate excelente la olimpiadele școlare de limbi moderne – episodul 2

 Continuăm relatarea referitoare la rezultatele de excepție ale elevilor vasluieni, obținute la etapa națională a Olimpiadelor școlare de limbi moderne – ediția aprilie 2019.

   La limba engleză, Olimpiada națională s-a desfășurat în județul Prahova, la Ploiești, între 22-26 aprilie 2019. Echipajul județului Vaslui, coordonat de doamnele profesoare Corina Velișcu și Carmen Neacșu, a fost format din unsprezece elevi. Competiția a fost deosebit de acerbă, la final reușind să se situeze pe podiumul acestei competiții eleva Sofia Chirilă (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor Carmen Neacșu) reușind să se clasele pe locul al III-lea la clasa a VIII-a (în condițiile în care au fost acordate un singur premiu întâi și un singur premiu al doilea), iar elevei Andreea Stratulat (Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, prof. Nicoleta Croitoru) i s-a decernat mențiune MEN, la clasa a IX-a normal. Și ceilalți elevi au obținut rezultate foarte bune (medii peste 8): de exemplu, elevele Mădălina Stoleru (Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, prof. Denisa Costăchescu) – media 9.45; Rareș Dediu (Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu” Vaslui, prof. Liliana Ciobanu) – media 9.10; Alexandra Surdu (Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, prof. Cristina Nistor) – media 9.06, însă concurența foarte mare și regulamentul concursului nu au permis acordarea mai multor distincții. Menționăm că a fost prima dată când clasele de gimnaziu – a VII-a și a VIII-a - au avut acces la faza națională a Olimpiadei de limba engleză.

   Celelalte două olimpiade naționale de limbi romanice – olimpiada națională de limba spaniolă și olimpiada națională de limba italiană, s-au desfășurat în primitoarea atmosferă create de județul organizator – Hunedoara, în municipiul Orăștie, în perioada 22-26 aprilie 2019. Echipajele reunite ale elevilor calificați la limba spaniolă și limba italiană au fost coordonate de doamnele profesoare Oana-Maria Uliu și Diana Chircă.

   La limba spaniolă, rezultatele obținute sunt deosebite: Alex-Iulian Butnaru (Colegiul Economic „Anghel Rugină”, clasa a XII-a, regim de predare normal, profesor Bogdan Nedelcu) a obținut premiul al II-lea, precum și Premiul Special al Universității „1 Decembrie” din Alba-Iulia; o Mențiune a MEN a fost obținută de David-Leonard Macovei (Şcoala Gimnazială Nr.1 Puşcaşi, clasa a VIII-a, regim de predare normal, prof. Mariana Gache); cu Mențiuni speciale au fost răsplătite rezultatele obținute de elevii Andreea Gavril (Şcoala Gimnazială Nr.1 Puşcaşi, clasa a VII-a, regim de predare normal, prof. Diana Chircă), Sandu Sebastian (Şcoala Gimnazială Nr.1 Puşcaşi, clasa a VIII-a, regim de predare normal, prof. Diana Chircă), Andreea Macovei (Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Vaslui, clasa a X-a, regim de predare normal, prof. Gabriela Tofan), Robert Anuți (Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", clasa a XI-a, normal, prof. Gabriela Tofan), Georgiana Petrariu (Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", clasa a XI-a, intensiv, prof. Gabriela Tofan). Iată așadar, elevi din mediul rural – de la Școala Gimnazială nr. 1 Pușcași - care fac cinste județului Vaslui și școlii de proveniență, dovedindu-se performanți la limba spaniolă!

   Cele mai multe și importante premii au revenit, la ediția 2019 a Olimpiadelor naționale de limbi moderne, elevilor vasluieni participanți la „naționala” de limba italiană, de la Orăștie. Ne mândrim cu faptul că elevii noștri au obținut două premii întâi – elevii Amalia Neamțu (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, clasa a VII-a, regim de predare normal, prof. Liliana Botez) și Francisc Vîrlan (Colegiul Economic "Anghel Rugină", clasa a XI-a, prof. Cristina Păcuraru) reușind să se situeze pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Olimpiadei naționale de limba italiană, având o prestație excelentă, atât la proba scrisă, cât și la probele orale. De asemenea, Mențiuni ale MEN au fost acordate elevilor Luigi-Emanuel Costin (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, clasa a VII-a, regim de predare normal, prof. Liliana Botez), Robert-Alexandru Dănilă (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, clasa a VIII-a, regim de predare normal, prof. Liliana Botez) iar Mențiunile speciale ale competiției au fost obținute de elevii Larisa Simion (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, clasa a XII-a, regim de predare normal, prof. Mirela Fighiuc), Bianca Boambă (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, clasa a VII-a, regim de predare normal, prof. Liliana Botez), Larisa Duluman (Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, clasa a VIII-a, regim de predare normal, prof. Liliana Botez), Amalia Boghian (Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, clasa a X-a, normal, prof. Mirela Fighiuc) și Ionela-Alexandra Ciurușniuc (Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, clasa a XI-a, normal, prof. Mirela Fighiuc).

   Aceste rezultate de excepție se datorează și activității elevilor la Centrul de Excelență Vaslui, la filialele sale din Vaslui și Bârlad. La limba engleză, elevii CEX Vaslui au fost pregătiți de doamnele profesoare Mihaela Claudia Liteanu și Corina Velișcu, iar elevii CEX Bârlad – de doamna profesoară Denisa Costăchescu. La limba italiană, elevii CEX Vaslui au fost pregătiți de doamna profesoară Liliana Botez iar la limba spaniolă – de doamnele profesoare Gabriela Tofan și Oana-Maria Uliu.

   Menționăm, de asemenea, faptul că din Comisiile centrale ale Olimpiadelor naționale de limbi moderne – ediția 2019, au făcut parte profesorii vasluieni Eugenia Crețanu (Comisia națională de limba rusă), Liliana Botez (Comisia națională de limba italiană) și Alexandru Mîță (Comisia națională de limba franceză).

   Toți cei implicați în desfășurarea acestor olimpiade merită toate felicitările pentru profesionalismul și dăruirea cu care au investit timp, pregătire științifică, efort intelectual și pasiune pentru limbile moderne!