Pentru profesorii de limba engleză vasluieni: Studiu universitar (termen 15 iunie 2019)

Numele meu este Norica Felicia BUCUR și sunt absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (Engleză - Portugheză). Am obținut o diplomă de studii aprofundate în Lingvistică Aplicată Engleză la aceeași universitate, iar în urmă cu 5 ani mi-am susținut lucrarea de doctorat cu tema Curriculumul de limba engleză din învățământul primar și gimnazial din România (1990-2011): evoluție și perspective (Universitatea din București, Școala Doctorală Psihologie și Științele Educației, Domeniul Științe ale Educației). De asemenea, atât în perioada anterioară susținerii, cât și ulterior, am publicat lucrări științifice legate de această temă. 

În acest context, am fost contactată de doi specialiști în domeniul predării limbii engleze copiilor / elevilor cu vârsta cuprinsă între 3-12 ani, dr. Isaak Papadopoulos (Universitatea Europeană, Cipru) și dr. Vera Savic (Universitatea din Kragujevac, Serbia) pentru a coordona la nivel național un proiect de cercetare în domeniul menționat anterior. Cercetarea are drept scop identificarea 

(1) practicilor curente folosite de profesorii de limba engleză care au experiență de predare la această grupă de vârstă, în sistemul public sau privat;

(2) opiniilor profesorilor de limba engleză cu privire la activitățile întreprinse în procesul de predare învățare.

Rezultatele cercetării vor fi curprinse într-un studiu intitulat “SEETEYL – South-eastern European Teachers of English for Young Learners” , coordonat de dr. Isaak Papadopoulos și de  dr. Vera Savic. Acest studiu va conține și un capitol despre profesorii de limba engleză din România, dacă un număr reprezentativ de subiecți va participa (cel puțin 300).

Pentru această cercetare a fost elaborat un chestionar disponibil online:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScM7zpQrmuSPLSBRfcPAlFZ8U41Tr4oRzeIkdv3U-bPn4BazA/viewform

Prin urmare, apelez la bunăvoința și disponibilitatea dumneavoastră de a transmite acest mesaj profesorilor pe care îi coordonați la nivelul județului VASLUI și de a-i ruga să participe la această cercetare până cel târziu 15.06.2019. Sunt conștientă că acestă perioadă de final de an școlar este extrem de aglomerată și vreau să vă asigur că apreciez efortul dumneavoastră.

Vă mulțumesc!

Cu imensă recunoștință,

Norica Felicia BUCUR