Proiectul școlar internațional ADIFLOR. Le Club de BD francophone

Proiectul școlar internațional ADIFLOR - Le Club de BD francophone - Coordonator : prof. Paula Toporaș

ADIFLOR este „Asociația pentru difuzia internațională de cărți, opere și reviste în limba franceză”, cu sediul la Paris, care încurajează lectura în limba franceză și promovează Francofonia.

Proiectul ADIFLOR are la bază  dorința de a atrage tinerii spre lectură și studiul limbii franceze dar și de a-i implica în activități menite să le formeze o conștiință a interculturalității, a diversității și a toleranței. Elevii au participat astfel la o primă activitate în cadrul căreia s-a făcut recepția celor 100 de cărți în limba franceză, ei au fost implicați în deschiderea coletelor, numărarea cărților și inventarierea lor. Elevii au fost invitați să răsfoiască volumele, bucurându-se de culori și imagini, precum și de acest contact cu textul într-o limbă străină.

Coordonatorul a ales de pe platforma ADIFLOR volume de benzi desenate, având în vedere nivelul de debutanți în studiul limbii franceze. Cărțile au fost de altfel primite în cadrul unui proiect propus de coordonator – Le Club de BD francophone - proiect care a fost acceptat de către ADIFLOR și în cadrul căruia a fost argumentată nevoia de carte străină și mai ales de benzi desenate.                          

Școala a primit astfel un număr de 100 de volume noi, dintre care și reviste pentru copii Je bouquine, J’aime Lire Max, cuprinzând și ele benzi desenate și diverse materiale educative și foarte folositoare procesului de predare-învățare al unei limbi străine. 

Astfel, elevii pot avea acces la publicații recente, care oferă o viziune mult mai pragmatică și mai veridică a studiului limbii străine. Ei au înțeles deja că o limbă străină poate deschide orizonturi noi și poate oferi șanse de reușită pentru viitor, iar prin volumele de benzi desenate coordonatorul își dorește să le ofere și această perspectivă ludică a studiului lingvistic. Astfel că în cadrul proiectului sunt prevăzute activități ce implică multă răsfoire, lucru cu dicționarul, dar mai ales culoare, desen și imaginație căci scopul este să facem lectura plăcută și să apropiem limba franceză de universul preocupărilor elevilor noștri.