- Detalii
-
Categorie: ONLR 2017
-
Publicat: Marți, 18 Aprilie 2017 17:02
-
Scris de PMVs
-
Accesări: 1928
Sunt onorat, atât ca cetăţean al municipiului Vaslui, şi nu în ultimul rând ca primar al acestui oraş, că Vasluiul este gazda celor două olimpiade naţionale: Olimpiada Naţională de Limba Rusă şi Limba Croată (21-25 Aprilie 2017) şi Olimpiada Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului”, Etapa Naţională, editia a-XXI-a, 27-30 Aprilie 2017, semn că judeţul nostru este un promotor al performanţei.
Performanţa reprezintă realizările spre care fiecare dintre noi tindem, indiferent de domeniul de activitate, iar pentru elevi şi tineri este cu atât mai important.
Îmi face o deosebită plăcere să urez bun venit în ţinutul nostru voievodal, tuturor profesorilor şi elevilor participanţi la aceste două Olimpiade, prin care se urmăreşte punerea în evidenţă a performanţelor elevilor şi ale profesorilor, deopotrivă.
Sunt tineri de excepţie ai acestei ţări, care au în spatele lor un parteneriat solid, creat între familie, şcoală şi comunitate, parteneriat cu un rol deosebit în funcţionarea şcolii şi în îndeplinirea obiectivelor acesteia.
Atunci când elevii, părinţii, şcoala şi comunitatea devin şi se consideră parteneri în educaţie, beneficiarii acestei colaborări sunt elevii, în jurul lor se formează o comunitate de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct.
Le mulţumesc părinţilor şi profesorilor care pregătesc aceste elite, îi asigur de tot respectul meu, de toată consideraţia mea şi în acelaşi timp, îi asigur de întregul sprijin, al meu şi al Primăriei Municipiului Vaslui în ceea ce priveşte implicarea activă în îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie din învăţământul românesc. Investiţia eficientă în capitalul uman prin sisteme de educaţie şi formare reprezintă o componentă importantă a strategiei Europei şi deopotrivă a României, pentru a asigura niveluri înalte de creştere economică durabilă, bazată pe cunoaştere, şi de ocupare a forţei de muncă.
Mă voi strădui să fac acest lucru, pentru că orice ţară creşte, mai ales cu contribuţia elitelor pe care le produce.
Doresc ca locurile, tradiţiile, ospitalitatea şi profesionalismul organizatoric al gazdelor să ofere tuturor participanţilor, clipe de neuitat, astfel încât aceştia să poarte peste ani, gânduri şi amintiri plăcute despre un ţinut al performanţei şi frumuseţii.
Îi felicit pe participanţi şi le urez o şedere plăcută în oraşul lui Ştefan Cel Mare!
Ing.Vasile PAVĂL
PRIMARUL MUNICIPIULUI VASLUI