TeleȘcoala Vasluiană : Apel la realizarea de lecții video
- Detalii
- Categorie: Pagina 1
- Publicat: Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 12:00
- Scris de Alexandru Mîţă
- Accesări: 2928
#telescoalavasluiana
Stimați colegi, urmărind experiența altor județe care au inovat cu succes în această perioadă (București și Prahova), am realizat că avem în județul Vaslui resurse umane – cadre didactice „de dat exemplu” cu ajutorul cărora am lansat o inițiativă intitulată „Teleșcoala vasluiană”, cu lecții filmate, pe care să le plasăm pe Youtube și în Campusul Virtual.
Prin intermediul acestui Apel, vă rugăm ca, începând din 27 aprilie 2020, să realizați lecții audio-video, cu durate de la 10 la 40 de minute, pe care să le punem la dispoziția elevilor, prin intermediul Campusului Virtual!
Lecțiile trebuie să se constituie, de fapt, în explicații ale unor concepte, definiții, aplicații, să vină cu prioritate în sprijinul elevilor care au de susținut examene sau atestate. Lecțiile pot fi filmate cu telefonul, laptopul sau camera video. Putem filma și la I.Ș.J., unde vom și monta înregistrările și le vom pune online. Colegii de la Educație fizică, Economie, Fizică, Limba și literatura franceză, au făcut deja astfel de lecții, plasate în Campus.
Expediați materialele filmate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ori din Drive, prin link cu drept de acces, ori printr-un sistem de trimitere de fișiere de mari dimensiuni (Wetransfer)!
Vă mulțumim și vă așteptăm lecțiile!