Selecţia pentru Corpul Profesorilor Metodişti şi Consiliul Consultativ la limbi moderne – anul şcolar 2014-2015
- Detalii
- Categorie: Nou ISJ - limba rusă
- Publicat: Joi, 18 Septembrie 2014 17:41
- Scris de Alexandru Mîţă
- Accesări: 1427
Am demarat procedura de selecţie pentru constituirea Corpului profesorilor metodişti la limbi moderne. Dosarele se vor aduce sau completa, după caz, până joi, 25 septembrie 2014, la Inspectoratul Scolar Judeţean Vaslui, camera 10, etaj 1.
Există două categorii de candidaţi:
1) profesorii de limbi moderne care au fost metodişti în anul 2013-2014 şi doresc să-şi menţină acest statut, vor aduce doar documente care să completeze dosarul deja existent:
- fişa pentru selecţia metodiştilor la limbi moderne, completată şi semnată;
- adeverinţă cu calificativul pe anul şcolar 2013-2014;
- diplome obţinute în diverse stagii de perfecţionare (în copie certificată “conform cu originalul” la instituţia de învăţământ);
- diplome obţinute la concursurile şcolare şi la Olimpiada de specialitate (còpii certificate);
- CV actualizat (dacă au survenit modificări importante).
2) profesorii care NU au fost metodişti şi îndeplinesc, cumulativ, condiţiile din Procedură, vor aduce dosarul complet, în care vor include :
- fişa pentru selecţia metodiştilor la limbi moderne, completată şi semnată;
- adeverinţă cu calificativele pe ultimii 5 ani;
- CV Europass;
- dovada acumulării a cel puţin 90 de credite din diverse activităţi de formare, în ultimii 5 ani;
- copie după Decizia de numire pe post (dovada faptului de a fi titular);
- diplome obţinute în diverse stagii de perfecţionare (în copie certificată “conform cu originalul” la instituţia de învăţământ);
- diplome obţinute la concursurile şcolare şi la Olimpiada de specialitate (còpii certificate);
- recomandarea Consiliului de Administraţie al şcolii;
- alte documente (în còpii certificate) care să susţină afirmaţiile din CV legate de participarea la proiecte, publicaţii, competenţe informatice, grad didactic.
Rezultatele selecţiei se vor publica pe site-ul informativ http://www.lang-platform.eu/vaslui în săptămâna 29 septembrie - 3 octombrie 2014.
Puteţi consulta AICI Procedura ISJ Vaslui pentru selecţia metodiştilor în anul şcolar 2014-2015.
Atenţie: Conform Procedurii ISJ Vaslui şi prevederilor MEN în vigoare, NU mai pot fi profesori-metodişti cei care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control – directorii, directorii adjuncţi, inspectorii şcolari etc!