Ziua Internaţională a Francofoniei - sărbătorită la Palatul Cotroceni
- Detalii
- Categorie: Pagina 1
- Publicat: Marți, 22 Martie 2016 13:49
- Scris de Alexandru Mîţă
- Accesări: 2578
Ziua Internaţională a Francofoniei a fost sărbătorită în data de 22 martie 2016, la Palatul Cotroceni, sub Înaltul patronaj al Preşedintelui României.
Celebrarea Zilei Internaţionale a Francofoniei - 2016 a fost organizată de către Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul Grupului Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor francofone din România (GADIF). Evenimentul s-a axat, în principal, pe sublinierea impactului pe care valorile şi iniţiativele Francofoniei îl au asupra tinerilor.
La eveniment au participat şefi ai misiunilor diplomatice şi ai instituţiilor francofone din România, elevi şi studenţi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, reprezentanţi ai mediului de afaceri, personalităţi francofone din instituţii publice, mediul academic şi societatea civilă. Judeţul Vaslui a fost reprezentat de inspectorul şcolar pentru limbi moderne.
Având în vedere criteriile de reprezentativitate pe domeniul excelenţei în limba franceză, la eveniment, din sistemul de învăţământ preuniversitar, au fost invitate 108 persoane.
Au pronunţat discursuri despre rolul şi importanţa Francofoniei şi despre viitorul acesteia în România ,Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, doamna Sanda Maria Ardeleanu - presedintele Delegaţiei parlamentare a României la Adunarea Parlamentara a Francofoniei, doamna Chantal Moreno - Director al Biroului regional al OIF pentru Europa centrală şi de Est, domnul Fabien Flori - director al Biroului Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei, precum şi o elevă, laureată a primei ediţii a Olimpiadei Internaţionale de limba franceză care s-a desfăşurat în luna mai 2015, la Cluj-Napoca.
Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone acreditate la Bucureşti (GADIF) a acordat, cu această ocazie, un important premiu – recunoaştere a valorii contribuţiei în cercetarea francofonă din domeniul ştiinţelor politice, conferenţiarluiui universitar dr. Sergiu Mişcoiu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Evenimentul s-a produs, din păcate, în contextul atentatelor teroriste de la Bruxelles; s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor. Preşedintele Klaus Iohannis a îndemnat la solidaritate şi la compasiune faţă de victime şi familiile acestora.
Francofonia celebratã la Cotroceni - 22-03-2016