Zilele Francofoniei 2017- Colegiul National "Gh.Rosca-Codreanu" Bârlad
- Detalii
- Categorie: Pagina 1
- Publicat: Sâmbătă, 01 Aprilie 2017 15:36
- Scris de Corina Macovei
- Accesări: 3962
Prima ediție a acestui concurs a avut ca temă „La tolérance dans le dialogue interculturel” („Toleranța în dialogul intercultural”) și a avut drept participanți elevi de la diferite licee din județ: Colegiul Național ”Cuza-Vodă” Huși, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad și, bineînțeles, Colegiul „Codreanu” din Bârlad.
Concursul s-a desfășurat pe doua secțiuni: prima, adresata elevilor de la clasele IX-X și a doua, adresată elevilor de la clasele XI-XII. Obiectivele acestui concurs au urmărit dezvoltarea competențelor de exprimare orală în limba franceză și a gândirii critice în rândul elevilor. Organizarea acestui concurs a însemnat, atât pentru pentru elevi, cât și pentru profesori, o temeinica pregătire prealabilă, o muncă de echipă, mai ales că, la această primă ediție, am avut un juriu de excepție, fiind onorați de prezența doamnei prof. univ. dr. Corina Panaitescu și a domnului prof. univ. dr. Nicolae Crețu, de la Facultatea de Litere a Universității «Al.I.Cuza» Iași. Tot din juriu a făcut parte și doamna profesor Elena Popoiu, în calitate de vicepreședinte al Societății Culturale «Academia Bârlădeană» și responsabil al Departamentului pentru Francofonie al societății, care a susținut cu mult entuziasm această acțiune de promovare a limbii franceze, prin parteneriatul pe care l-am creat între instituțiile noastre. Astfel, toți elevii participanți au fost premiați, în special, cu reviste și cărți în limba franceză, dăruite cu generozitate de Departamentul pentru Francofonie al Academiei Bârlădene.
Articol în presa locală despre eveniment