- Detalii
-
Categorie: Pagina 1
-
Publicat: Luni, 26 Februarie 2018 09:53
-
Scris de Alexandru Mîţă
-
Accesări: 3912
Consecventă idealurilor sale şi acţiunilor concrete demarate în cooperarea cu instituţii similare din Republica Moldova cu doi ani în urmă prin semnarea Acordurilor-Cadru cu Inspectoratul Şcolar Naţional Chişinău şi cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui a decis continuarea şi extinderea acestor preocupări în acest an jubiliar, prin iniţierea unor proceduri de colaborare cu Direcţiile Învăţământ ale raioanelor Cahul şi Anenii Noi.
Acţiunile în parteneriat dintre diverse instituţii din subordinea celor trei mari structuri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Direcţiile Învăţământ ale raioanelor Cahul şi Anenii Noi din Republica Moldova, sunt deja o realitate incontestabilă, care îşi urmează un traseu ascendent. În scopul reglementării şi recunoaşterii instituţionale a valorii acestei colaborări, în vederea stabilirii unor jaloane clare ale cooperării viitoare, răspunzând nevoilor societăţii, pe de o parte şi necesităţilor instituţionale, de cealaltă parte, cele trei organisme au decis încheierea Acordurilor-Cadru de cooperare.
Urmând îndeplinirea acestui obiectiv central, echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, compusă din inspector şcolar general, profesor Gabriela Plăcintă, inspector şcolar pentru limbi moderne, profesor Alexandru Mîţă, inspector şcolar pentru curriculum, profesor Olimpia Tănase, inspector şcolar pentru management, profesor Constantin Turcu, a întreprins o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia formulată de reprezentanţii Direcţiilor Învăţământ şi de şefii Consiliilor Raionale din raioanele Cahul şi Anenii Noi.
În raionul Cahul, pe 22 şi 23 februarie 2018, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui au fost întâmpinaţi cu mult entuziasm de către echipa Direcţiei Învăţământ, domnii Valeriu Baban şi Avram Micinschi, de către preotul-vicar administrativ al Episcopiei Basarabiei de Sud, domnul Iulian Budescu, de către primarul oraşului Cahul, domnul Nicolae Dandiş, de preşedintele raionului Cahul, domnul Ion Groza, de doamna profesor Maria Tichişan, lider al organizaţiei de sindicat a personalului din învăţământ. Au fost vizitate Gimnaziul „A. Mateevici” din satul Manta, grădiniţa-creşă numărul 2 din satul Slobozia-Mare, Şcoala „Ştefan cel Mare” din localitatea Văleni cu Muzeul „Gheorghe Vodă”, Şcoala „A. Donici” Cahul şi Centrul de Creaţie a Copiilor din satul Zîrneşti. În toate instituţiile vizitate s-a remarcat munca plină de abnegaţie a personalului de conducere şi a tuturor salariaţilor, pasiunea cu care învăţătorii, profesorii şi elevii reuşesc să surmonteze toate dificultăţile, punând la loc de cinste adevăratele valori şi pregătind un viitor mai bun. În cadru oficial, în prezenţa Preşedintelui raionului Cahuil, domnul Ion Groza, conducătorii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, doamna profesor Gabriela Plăcintă şi Direcţiei Învăţământ Cahul, domnul Avram Micinschi, au semnat Acordul-Cadru de cooperare instituţională, care permite crearea unui ambient propice dezvoltării relaţiilor bilaterale şi cunoaşterii reciproce profunde.
Citește mai mult:Semnarea Acordurilor-Cadru dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Direcţiile Învăţământ...